Imagine de la prima sesiune #foodbloggers17
O să încep prin a declara ediţia cu numărul 6 a Food Bloggers Conference „cea mai tare ediţie de până acum” şi nu sunt singurul care o spune. Cam atât cu laudele. Să vedem cam cât de repede mi-a mers mâna pe tastatură. În continuare vă prezint, aproape necenzurate, notiţele de la conferinţă (majoritatea citate din discurs, atât de corect pe cât am putut nota).
Pentru că am scris destul de mult, am împărţit acoperirea evenimentului în două articole, cuprinzând primele două sesiuni. Începem cu prima sesiune:

How to work with brands

Oana Voicu, director general Creative Ideas
Agenția a fost implicată în mai multe campanii, pentru branduri importante.
Dacă vorbim de branduri premium Carrefour, Lidl, Auchan, este important targetul cititor de online, plus activări în magazine. Este importantă partea de digital. Oamenii caută rețete cu produsele proprii.
Dacă bloggerul culinar nu este potrivit pentru tipul de produs propus pentru comunicare, agenția sau clientul este posibil sa nu mai dorească colaborarea..
Dacă sunteţi bloggeri mici, luați-vă inima în dinți și scrieți agențiilor și brandurilor. Pentru bloggeri cu ceva vechime, vom vedea care este conținutul și în funcție de afinitatea cu brandul respectiv, vor fi aleși de agenție pentru campanii. Rata de retenție este destul de mare în timp.
Captivaţi-mă pe mine ca cititor, nu ca agenție.
Cum se porneşte o campanie cu bloggeri: se alege un număr de bloggeri activi în social media, cărora li se trimite produsul pentru review, urmând ca ei să publice un comunicat de presă personalizat.
Interesează uneori mai mult publicarea pe Facebook și Instagram, în defavoarea blogului.
Bloggerii de top nu mai fac campanii punctuale.
Relații pe termen lung  cu brandul: fiți în poveste, în universul vostru, dacă consumați produsele unui brand de mai mult timp brandul va descoperi afinitatea dumneavoastră.
Social media contează foarte mult, creşteţi-vă aceste canale pentru că aduc venituri, sunt cititori care se opresc la Facebook și Instagram, aşa că trebuie să știți cum să vă promovați articolele.

Cristina Diaconescu Pîrlitu, creative partner Foodwise 
Recent agenţia a lansat platforma Foodcare, La lansare a participat chef Nicolai Tand.
Cuvântul cheie pentru branduri este micro-targetarea. Avem de a face cu comunități foarte expuse, exigente, informate și proiectele diferă de la caz la caz și în funcție de agenție.
Sunt branduri care comunică în aceeași campanie cu bloggeri de food, de turism. Aceasta ţine de poziționarea brandului și a produsului respectiv. Trendul este de la a fi blogger spre a fi digital influencer pentru a putea deveni în cele din urmă un brand advocate.
Aş lucra cu bloggerul care știe să-și lucreze propriul brand. Dacă are un branding personal, poate vinde către comunitate și alte branduri.
Bloggerii care oferă valoare comunității lor precum și bloggerii care nu sunt numai activi dar și activiști în comunitatea lor, sunt căutati.
De multe ori agențiile sunt cele care propun în mixurile de comunicare pe food bloggeri. Agenția este un facilitator logistic foarte important.
Excesul de branding înseamnă anti-branding. Agenția știe să lucreze cu clientul care dorește să își expună brandul și cu bloggerul care și el vrea o expunere mai bună.
Dacă bloggerul de food face campanii succesive pentru diferite branduri, scade din relevanţă și devine mai puțin căutat de branduri/agenţii. Cititorul când vede că susții prea multe branduri din categorii diferite, amendează acest comportament.
Long term endorsement: este o strategie care poate fi abordată de client.
Facebook și Instagram completează un blog. Încurajăm bloggeri culinari să creeze un produs al lor, un punct de vânzare online, workshop-uri, întâlniri cu comunitatea.

Ioana Mucenic, CEO, Minio Studio
Agenţia activează în zona de creație strategică, lucrează cu branduri mari, corporate, Jacobs, Mondelez, Bonduelle ş.a.
Mixul de comunicare este dat și de companii în care sunt oameni diferiți, care folosesc canale diferite. Componenta TV este semnificativă în orice campanie. Componentele de live și video au crescut forte mult.
Am observat că fiecare blogger are un avantaj al lui, fără să-și cunoască neapărat acel punct forte. Clientul de obicei apreciază cifrele, asa ca bloggerii ar trebui sa investească puțin pentru a avea rezultate mai bune. Unghiul de abordare, perspectiva bloggerului este apreciată, la fel și optimizarea blogului pentru dispozitive mobile.
Se întâmplă ca un brand sa comunice direct cu un blogger, dar tot agenția gestionează toată relația.
Nu recomand simpla publicare a comunicatelor de presă trimise, publicate fără vreo abordare sau particularizate a subiectului de către blogger.
Cred că cititorii decid, dacă iei pulsul comunității vei afla când ai atins overbranding.

Moderator: Mădălin Simion, Wine and Knives

0 Responses to "Food Bloggers Conference – summer 2017, prima sesiune"